Raul Bahlui in istorie

Raul Bahlui si ideea de regularizare a cursului de apa apar mentionate in mai multe acte oficiale din ultimele secole. Riul este in atentia autoritatilor de sute de ani, autoritati care s-au gindit mereu sa il schimbe pentru a transforma centrul Iasului. 

1785: Planuri de regularizare a cursului Bahluiului au existat inca din secolul al XVIII-lea. In raportul lui König din 18 februarie 1785, se propunea "(...) realizarea unui canal navigabil care va trece prin Iasi".

1787: Insa nu toti credeau ca Bahluiul ar putea arata altfel. Intr-un raport din anul 1787, contele Alexandre d’Hauterive, secretarul personal al domnitorului Alexandru Ipsilanti, spunea despre Bahluiul navigabil: "(...) Ce alt s-ar putea trimite din Iasi decat noroi?"

1832: Insa ideea unui Bahlui navigabil, utilizat pentru comert, revine in articolul 158 din Regulamentul Organic, care prevede ca "Siretul si Prutul (...) trebuie a se curati si a se face mai indemanatic pentru plutirea sau pentru a se face canaluri de comunicatie, de pilda unirea Siretului cu Prutul prin raul Bahlui, care ar fi de mare folos si pentru comercia capitalei".

1851: Prezent si in presa, pentru ca face parte din viata orasului, Bahluiul apare pe 13 august in Gazeta de Moldavia. Jurnalistii atrag atentia ca, din cauza taierii padurilor de pe maluri, dar si a "zagazuirii apelor" de catre proprietarii de mosii care au amenajat iazuri, debitul Bahluiul a scazut, astfel incit "dispuet si cu ape turbure, trist ajunge in fata cetatenilor capitalei, in o stare vrednica a reclama a lor compatimire"

1862: O viziune asupra posibilitatii dezvoltarii economice a Bahluiului a avut si Mihail Kogalniceanu care cere ca Iasul sa devina "port-franc", prin realizarea canalului navigabil Bahlui - Prut, drept "compensatie economica" a faptului ca Bucurestiul primise statutul de Capitala, in urma Unirii Principatelor Romane

1880: Si utilitatea sa turistica si de agrement a fost intuita de timpuriu! Langa podul de cale ferata de pe linia Iasi-Ungheni, intr-o "baltoaca largita de viituri care era din vechime scaldatoarea targului, ieseanul Gafencu a amenajat gherete si bufete, transformand zona in Baile Bahluiului. Fete in costume de baie, cu pantalonasi treisferturi, imbiau pe turisti cu cafele si bere rece."

Insa aceste aceste amenajari au atras si nemultumirea unor ieseni mai puritani, care scriau atunci in gazete rinduri care apar acum cel putin comice: "Nerusinare! Bahluiul tocmai acolo unde curge printre locuinte, tocmai acolo unde sint cai de comunicatii si pe unde trece mai multa lume e prefacut in scaldatoare. Sute de barbati, femei si copii se vad stind in apa, la un loc sau alergind pe maluri in peile goale, fapt ce nu-l putem califica decit un atentat la bunele moravuri. Ar fi bine ca politia sa ieie masuri pentru a indatori pe cei inadusiti de calduri sa mearga sa se scalde in locuri dosnice, nu sub privirile trecatorilor, indatorind in acelasi timp si pe barbati sa nu se scalde la un loc cu femeile. ("Noua revista", 1 august 1885).

In octombrie 1896, Consiliul Sanitar al orasului i-a interzis antreprenorului Gafencu sa-si instaleze cabinele la scaldatoare, pretextind ca Liceul internat isi construise o canalizare moderna cu scurgere in Bahlui.

1891: ideea amenajarii Bahluiului apare din nou intr-unul dintre procesele verbale ale sedintei "Comitetului iesan pentru apararea intereselor economice si culturale ale Moldovei si in special ale Iasului". Proiectul, care urma sa fie supus aprobarii tuturor Comitetelor din judetele Moldovei, prevedea si realizarea urmatoarelor lucrari: navigabilitatea Prutului, navigabilitatea Siretului si canalizarea si rectificarea Bahluiului